Cheesecake fără coacere cu zmeura și două tipuri de ciocolată

Acest cheesecake fără coacere cu zmeură și două tipuri de ciocolată este perfect pentru zilele de vară în care nu prea avem curaj să aprindem cuptorul. Este perfect pentru iubitorii de ciocolată și zmeură deoarece are din plin din ambele. Două staturi cremoase de brânză cu ciocolată la care se adaugă încă două straturi generoase de zmeură. Este extrem de fin și aromat. O minunăție!

Cât de mult durează și este greu de făcut?

  • Preparare: 45 minute
  • Dificultate: medie
  • Porții: 8
  • Cost aproximativ rețetă: 35 lei

De ce ingrediente am nevoie?

  • 600g de cremă de brânza
  • 200 g ciocolată cu lapte
  • 200g ciocolată neagră
  • 270g de biscuiți digestivi glazurați cu ciocolată
  • 4 linguri de zahăr pudră
  • 100g de unt topit

Cum se prepară?   

  • Punem biscuiții în robotul de bucătărie și îi mărunțim fin. Adaugăm untul și mai mixăm un minut
  • Așezăm biscuiții și îi presăm pe fundul unei tăvi cu marginile detașabile. Eu am folosit o tavă cu diametrul de 26 de cm.
  • Punem tava la frigider pentru 15 minute.
  • Topim ciocolata neagră și o lăsăm să se răcorească pentru 5 minute. Între timp mixăm pentru 30 secunde: 300g de brânză cu 2 linguri de zahăr pudră. La sfârșit adăugăm ciocolata topită și mai amestecăm pentru încă 30 de secunde.
  • Scoatem tava de la frigider și turnăm compoziția de brânză cu ciocolata neagră. Nivelăm totul și punem înapoi în frigider cât timp repetăm procedeul cu ciocolata cu lapte.
  • Topim ciocolata cu lapte și o lăsăm să se răcorească pentru 5 minute. Între timp mixăm pentru 30 secunde: 300g de brânză cu 2 linguri de zahăr pudră. La sfârșit adăugăm ciocolata topită și mai amestecăm pentru încă 30 de secunde.
  • Scoatem tava din frigider presărăm 250g de zmeură deasupra, după care adăugam compoziția de brânză cu ciocolată cu lapte. Nivelăm totul, presărăm restul de zmeură și lăsăm la frigider minim 2 ore.
  • După ce a stat destul timp în frigider scoatem inelul de la tavă și servim cheesecake-ul cu zmeură și două tipuri de ciocolată.

 

Cam atât!