Crispy de pui la cuptor

Această rețetă de crispy la cuptor este o alternativă sănătoasă la fast food și mâncare procesată. Mie îmi place foarte mult pentru că este ușor de preparat. Vei iubi cu siguranță delicatețea fâșiilor de pui și faptul că nu sunt prăjite le face și mai delicioase. Carnea suculentă, exteriorul crocant și  forma perfectă pentru  a fi scufundate în sosul preferat, va face ca aceste crispy de pui la cuptor să fie pe placul tuturor.

Cât de mult durează și este greu de făcut?

  • Preparare: 15 minute
  • Gătit: 30 minute
  • Dificultate: ușoară
  • Porții: 8
  • Cost aproximativ rețetă: 25 lei

De ce ingrediente am nevoie? 

  • 3 buc piept de pui, fără os și fără piele
  • 500 g fulgi de porumb mărunțiți cât mai fin posibil
  • 3 ouă bătute
  • 150 g de făină
  • ½ linguriță de sare
  • ½ linguriță de piper
  • 1 linguriță de boia dulce
  • 1 linguriță de busuioc

Cum se prepară?

  • Preîncălzește cuptorul la 180˚ C
  • Taie pieptul de pui în fâșii lungi cam de 1,5 cm grosime.
  • Într-un castron amestecă ouăle bătute și condimentele (sare, piper, boia dulce, busuioc)
  • O să fie nevoie de 3 castroane: unul cu făină, unul cu amestecul de ouă și condimente și unul cu fulgii de porumb mărunțiți
  • Trece fâșiile mai întâi prin făină, apoi prin amestecul de ouă și condimente și după prin fulgi de porumb
  • Fâșiile se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt
  • Se lasă la cuptor timp de 25 de minute sau până devin aurii.
  • Se servesc calde cu sosul preferat

Cam atât!