Salată rece de dovlecei și vinete

Acestă salată rece de dovlecei și vinete e foarte ușor de făcut, iar cum suntem în plin sezon al  legumelor și al grătarelor ar fi păcat de ratat. Este o salată absolut delicioasă care merge cu orice tip de carne dar și consumată ca atare. Partea cea  mai bună la această salată este că poate fi făcută cu o zi înainte așa că nu trebuie să-ți bați capul cu ea în ziua care vrei să o servești.

Cât de mult durează și este greu de făcut?

  • Preparare: 10 minute
  • Gătit:  40 minute
  • Dificultate: ușor
  • Porții: 6
  • Cost aproximativ rețetă: 8 lei

De ce ingrediente am nevoie?

  • 2 dovlecei
  • 2 vinete
  • 5 ardei copți (un borcan de ardei copți din comerț o să facă munca mult mai ușoară)
  • 1 roșie
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • Jumătate de căpățână de usturoi
  • Un vârf de sare și piper

Cum se prepară?

  • Spală și șterge dovleceii, vinetele și roșia.
  • Taie dovleceii și vinetele pe lung în felii subțiri și pune legumele pe grătarul/grill-ul încins și lasă-le 3 minute pe fiecare parte
  • Înainte de adăuga feliile de vânătă stropește-le cu puțin ulei de măsline, altfel se vor usca
  • Odată ce vinetele și dovleceii s-au copt, lasă legumele să se odihnească într-o tavă acoperită cu folie de aluminiu
  • Cât timp se răcesc feliile de vinete și dovleceii, taie roșia în jumătate și pune jumătățile pe grătar împreună cu usturoiul în coajă , odată coapte adaugă-le în tava acoperită
  • Lasă legumele să se răcească complet

și acum salata

  • Taie în bucăți mici spre medii dovleceii, vinetele și cei 3 ardei
  • Decojește roșia și pune-o într-un blender împreună cu 2 ardei copți, cu usturoiul copt (curățat în prealabil), sarea, piperul și uleiul de măsline. Pornește blender-ul și mixează până devine un sos.
  • Sosul rezultat adaugă-l peste legumele tăiate. Amestecă totul astfel încât legumele să fie acoperite de sos.
  • Salată rece de dovlecei și vinete poate fi păstrată la frigider chiar 48 de ore .

Cam atât!